Ardeii iuţi nu sunt numai gustoşi, dar sunt responsabili şi pentru arderea caloriilor, potrivit unui nou studiu. Pentru cei care nu agreează arsurile provocate de ardei, cercetătorii au descoperit că substanţa responsabilă pentru senzaţie, capsicina, apare şi în compoziţia unor fructe, într-o formă mai uşoară.
Plantele au evoluat şi au dezvoltat mecanisme de apărare pentru a nu fi consumate de animale, senzaţia de arsură fiind una dintre ele, dar oamenii sunt o excepţie şi multe diete din lume folosesc ingrediente iuţi.
Cercetătorii de la Universitatea din California au recrutat 34 de femei şi bărbaţi care au fost dispuşi să consume, timp de 28 de zile, o masă cu un conţinut scăzut de calorii. Au fost aleşi mai mulţi subiecţi care au primit un remediu placebo şi pastile care conţineau capsicină, mai precis o varianţă care nu lasă senzaţia de arsură, numit DCT.
Experimentul a demonstrat că, cel puţin pentru câteva ore după fiecare masă, consumul de energie a fost mult mai ridicat, fiind aproape dublu, la cei care au luat pastilele cu capsicină. Potrivit telegraph.co.uk, rezultatele studiului vor fi prezentate la conferinţa anuală Experimental Biology.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M