"În urma ordinului lui Oprea am îmbarcat 9 pacienţi. Zborul a decurs normal. Pacienţii au fost asistaţi în permanenţă de o echipă SMURD. Suntem pregătiţi pentru a interveni la astfel de misiuni", a spus subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.
Trei pacienţi din cei nouă aduşi în cadrul celei de-a doua misiuni de salvare prezintă arsuri pe peste 50% din suprafaţa corpului, restul - 20-35%.
"Am adus 9 pacienţi. 3 dintre ei au arsuri peste 50%, restul 20-35%, care la unii implică şi mâinile. Trebuie să ajungă la un centru de specialitate. Zborul a decurs foarte bine. Structurile a cel puţin trei ministere care au lucrat împreună într-un mod extrem de bine sincronizat: MApN, prin Forţele Aeriene, MAI, prin ISU şi Inspectoratul General de Aviaţie, şi SMURDUL care este înglobat în cele două structuri şi strucrurile Ministerului Sănătăţii, prin serviciile de ambulanţă", a adăugat Arafat.
Potrivit medicului, patru pacienţi au fost transportaţi la Spitalul Floreasca şi alţi cinci la Spitalul de arşi. Pacienţii urmează să fie evaluaţi de medici de la chirurgie plastică şi de la Terapie Intensivă.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M