Mai multe cartiere din Arad sunt învăluite în fum pentru că pompierii nu au reuşit să stingă incendiul izbucnit în urmă cu 24 de ore, la fosta groapă de gunoi a oraşului. Operaţiunea se desfăşoară cu dificultate, deoarece acolo se află tone de materiale uşor inflamabile. În această dimineaţă, doi pompieri au fost răniţi uşor în timp ce încercau să stingă focul.

Peste 100 de pompieri încercă de 24 de ore să stingă focul. Specialiştii au stabilit că deşeurile s-au autoaprins.

Fumul gros degajat de tonele de gunoaie întinse pe 5000 de metri pătraţi a sufocat mai multe zone ale Aradului. Oamenii spun că aerul este irespirabil.

Inspectorii Gărzii de Mediu susţin că primăria este vinovată. În replică primarul susţine că nu sunt bani pentru ecologizarea zonei.