Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Arabia Saudită dă drept de survol Israelului dacă va ataca aerian Iranul

Arabia Saudită le-a dat israelienilor permisiunea de a-i folosi spaţiul aerian pentru un eventual raid asupra instalaţiilor nucleare iraniene, relatează Times.

Avioanele israeliene vor putea intra în spaţiul aerian saudit dacă vor efectua un raid asupra Iranului.
Avioanele israeliene vor putea intra în spaţiul aerian saudit dacă vor efectua un raid asupra Iranului. / FOTO: www.thecuttingedgenews.com

Săptămâna aceasta, când Consiliul de Securitate al ONU a impus noi sancţiuni împotriva Iranului, surse din Apărarea din Golf au spus că Riyad-ul a fost de acord să permită Israelului să folosească un coridor îngust al spaţiului său aerian din nord, pentru a scurta distanţa în vederea unui raid asupra Iranului.

Pentru a se asigura că bombardierele israeliene nu ar avea de suferit, Riyad-ul a efectuat teste pentru a garanta că propriile avioane nu vor avea de suferit şi că sistemele de apărare aeriană nu vor fi activate. Odată ce israelienii au ieşit din spaţiul aerian saudit, apărarea aeriană a regatului va reveni la stadiul de alertă.

"Saudiţii le-au dat permisiunea israelienilor să treacă prin spaţiul lor aerian, iar ei vor privi în altă parte. Au făcut deja teste pentru a se asigura cp nimeni nu va fi doborât. Totul s-a făcut cu acordul Departamentului de Stat american", a spus o sursă din Apărarea SUA.

Surse din Arabia Saudită au spus că se ştie în cercurile apărării despre acest aranjament, pentru cazul în care Israelul ar decide să lanseze un raid. În pofida tensiunilor dintre cele două guverne, ambele urăsc regimul de la Teheran şi se tem de ambiţiile nucleare ale acestuia.

Cele patru principale ţinte pentru orice raid asupra Iranului ar fi instalaţiile de îmbogăţire a uraniului din Natanz şi Qom, instalaţiile de stocare de combustibil din Isfahan şi reactorul cu apă grea din Arak. Printre alte ţinte, secundare, figurează un reactor din Bushehr, în curs de construire. Ţintele sunt la 2.250 de kilometri distanţă de Israel, astfel încât un coridor prin nordul Arabiei Saudite ar scurta semnificativ distanţa.

Trecerea deasupra Irakului ar avea nevoie de acord de la Washington. Până acum, administraţia Obama a refuzat să-şi dea aprobarea, continuând să caute soluţii diplomatice în dosarul nuclear iranian. Analiştii militari spun că Israelul s-a abţinut până acum numai pentru că nu a reuşit să obţină acordul americanilor şi statelor arabe. Însă, dacă aceste sancţiuni recente se vor dovedi ineficiente, presiunea din partea israelienilor asupra SUA se va intensifica.

"Ştiu că Arabia Saudită se teme de capacitatea nucleară a Iranului mai mult decât Israelul", a declarat Aharaon Zeevi Farkash, care a condus unitatea de informaţii militare israeliene până în 2006 şi a fost implicat în exerciţii ce simulau un raid asupra Iranului.

Potrivit experţilor israelieni, Egiptul, Arabia Saudită şi Iordania sunt foarte îngrijorate în legătură cu un posibil arsenal nuclear iranian.

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro