Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Aproximativ 10.000 de persoane, aşteptate la pelerinajul de Florii din Bucureşti

Aproximativ 10.000 de persoane sunt aşteptate să participe, sâmbătă, la pelerinajul de Florii din Bucureşti, organizat de Patriarhia Română pe traseul Mănăstirea Radu Vodă-Catedrala Patriarhală, informează vineri Jandarmeria Capitalei.

Pelerinaj de Florii, în Capitală
Pelerinaj de Florii, în Capitală / FOTO: basilica.ro

Potrivit sursei citate, la nivelul Capitalei, Jandarmeria Bucureşti va asigura, sâmbătă şi diminică, măsurile de ordine publică în zona lăcaşelor de cult, a parcurilor şi a locurilor de agrement, precum şi pe timpul  procesiunilor religioase care vor fi organizate de Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Romano-Catolică din România.

Astfel, sâmbătă, în intervalul 16.00 - 18.00, jandarmii bucureşteni vor veghea la respectarea ordinii publice pe timpul procesiunii organizate de către Patriarhia Română,  la care se estimează că vor participa circa 10.000 de persoane, şi care va avea loc pe traseul Mănăstirea Radu Vodă - Bulevardul Mărăşeşti - Bulevardul Dimitrie Cantemir - Str.Bibescu Vodă - Catedrala Metropolitană Sf.Spiridon Nou - Str.Principatelor Unite - Str. Enăchiţă Văcărescu - Str.Sf.Ecaterina - Paraclisul Universitar Sf.Ecaterina - Str.Bibescu Vodă - Dealul Mitropoliei (Colina Bucuriei) - Catedrala Patriarhală.

Totodată, duminică, între orele 13.30-15.00, Arhiepiscopia Romano-Catolică va organiza o procesiune religioasă pe traseul  Biserica Franceză - Statuia Aviatorilor - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Str.General Berthelot - Catedrala Sf.Iosif. Între orele 13.30 - 14.00, în zona Bisericii Franceze "Sacre Coeur", din strada Cpt. Demetriade nr.3, va avea loc adunarea participanţilor la procesiune.

Jandarmii le recomandă participanţilor la pelerinaje să nu poarte la vedere bunuri de valoare (bijuterii, bani), care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase, să nu îşi lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoţiţi de copii, să le acorde o atenţie deosebită, deoarece se pot rătăci cu uşurinţă. De asemenea, pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, recomandăm participanţilor la aceste manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

De altfel, la nivel naţional, aproximativ 3.500 de jandarmi vor acţiona în patrule mixte pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la nivelul ţării, pentru desfăşurarea într-un climat normal a manifestărilor religioase din zona lăcaşelor de cult (slujbe religioase şi pelerinaje), precum şi pe căile de acces către acestea.

Jandarmii vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare, în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, atât în mediul urban cât şi în cel rural, cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, urmărind identificarea şi descurajarea persoanelor care tulbură liniştea publică.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro