La protest au participat fermieri din judeţele Timiş, Hunedoara, Covasna, Alba, Bacău, Galaţi şi Arad.
Fermierii au acuzat că plata pentru laptele autohton se face cu
întârziere, uneori şi după şase luni, în timp ce plăţile laptelui din
import se fac anticipat în euro, ceea ce duce la o contribuţie majoră
la deficitul comercial al României. "În România intră zilnic 350-450 de tone de lapte. Procesatorii noştri
ne-au avertizat că deja au scăzut preţul la laptele pe care noi îl
producem cu 20 de bani pe litru. Laptele care intră în ţară nu este de
calitate, iar cei care îl procesează nu au toate datele privind
calitatea lui. Noi suntem nevoiţi să vindem laptele mult mai ieftin,
iar preţul de cost este mult mai mare", a declarat Gavrilă Tuchiluş,
vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Vaci din Moldova.
Tuchiluş a mai afirmat că Ministerul Agriculturii şi ANSVA trebuie să
verifice calitatea laptelui, modul de intrare a acestuia în ţară,
precum şi dacă el este sănătos. Fermierii au mai spus că nu au bani să-şi plătească angajaţii, deoarece nu şi-au recuperat banii de la procesatori.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M