Aproape jumătate din populaţia României a fost operată în anul 2006, arată Ministerul Sănătăţii
Operaţii pe bandă rulantă în spitalele din România. Ultimele Statistici ale Ministerului Sănătăţii arată că aproape jumătate din populaţia României a fost operată în anul 2006. Asta după ce Ministerul Sănătăţii a emis un ordin în 2005 prin care secţiile de chirurgie erau obligate să aibă un procent de 70% de pacienţi operaţi. Pentru a primi sume mai mari de la casele de asigurări de sănătate, spitalele au mărit numărul bolnavilor operaţi.
Reprezentanţii ministerului Sănătăţii susţin că au dorit să
eficientizeze activitatea secţiilor de chirurgie şi să plătească
serviciile acestor secţii după numărul de operaţii.
"La un moment dat se ajunsese la nişte exagerări se internau bolnavi
numai să aibă rulaj de internări să nu stea cu paturile goale dar din
100 de bolnavi operau 20 ceea ce este inaceptabil", a declarat Vlad Iliescu, ecretar de stat ministerul Sănătăţii.
Ordinul a avut un alt efect decât cel pe care l-a dorit Ministerul
Sănătăţii, iar numărul operaţii a crescut de patru
ori în numai doi ani. Dacă în 2004 peste 2,5 milioane de români au fost
operaţi, în 2006, numărul acestora a ajuns la aproape 10 milioane.
România a devenit campioana Europei la numărul de reţete eliberate, dar
şi ţara cu cea mai mică speranţă de viaţă de pe continent.
"Aistemul medical din Romania este dezechilibrat, structural şi
financiar cu accent pus pe spitale. Dacă mâine nu s-ar trata oamenii în
spitale nu ar avea unde, pentru că România are cel mai mic număr de
consultaţii în ambulator", a precizat Cristian Vlădescu, membru în comisa prezidentială de sănătate.
Cele mai multe intervenţii chirugicale efectuate în 2006 au fost în chirurgie plastică, dermatologie şi la aparatul cardiovascular.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

