Korodi a declarat că, în prezent, sunt funcţionale 21 de depozite,
reprezentând o treime din totalul de 65. În anul viitor însă, toate
depozitele de deşeuri menajere vor trebui închise, fiind vorba de peste
200 de depozite mai mari şi câteva sute mai mici, în unele judeţe o
parte dintre acestea fiind deja închise. Un singur judeţ, Vaslui, a
închis deja toate depozitele, potrivit ministrului.
Ministrul Mediului a dat startul, sâmbătă, celei de-a treia ediţii
a campaniei "Marea Debarasare", care are loc acum şi în mediul rural,
în cadrul unui proiect pilot derulat în judeţele Covasna şi Argeş.
Korodi Attila a declarat că în acest an s-au adunat din ţară circa 4.000 de tone de deşeuri electrice şi electrocasnice, cu menţiunea că până la finele anului cantitatea s-ar putea dubla. Cu toate acestea, ţara noastră nu va putea atinge nivelul necesar de patru kilograme de deşeuri colectate pe cap de locuitor, atât pentru că oamenii renunţă greu la lucrurile lor, cât şi pentru că nu deţin o aparatură diversă, de care să fie nevoie să se debaraseze.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M