Aproape 800 de persoane au căzut victime traficului de persoane, în 2009
Principala modalitate de exploatare a victimelor identificate în 2009 a fost exploatarea sexuală a femeilor care are loc primordial pe stradă, în cluburi sau locuinţe private în 41% din cazuri, în timp ce traficarea prin munca forţată are loc în 40% din cazurile identificate.
780 de persoane au căzut victime traficului de persoane în 2009. Datele arată că anul trecut s-au înregistrat cu 37% mai puţine victime faţă de 2008 şi cu 56% mai puţine faţă de 2007, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane.
În 2009 s-a înregistrat o creştere procentuală a victimelor traficate în scopuri sexuale şi o diminuare procentuală a celor exploatate prin munca forţată faţă de anul 2008. Exploatarea prin cerşetorie a crescut de la 7%, în 2008, la 14% (109 victime) în 2009. Urmează în ordine, procentul celor care sunt forţaţi să fure, exploatarea prin pornografie infantilă şi traficul de organe.
Distribuţia pe gen a victimelor traficului de persoane situează femeile pe primul loc, cu un procent de 54 % din totalul victimelor identificate, spre deosebire de anul 2008, când principala categorie de victime traficate erau reprezentate în proporţie de 51% de persoane de sex masculin.
Cât priveşte numărul minorilor care au căzut victime traficului de copii, tendinţa este de creştere, de la 17% în 2007 şi 2008, la 29% în 2009.
Cele mai multe victime identificate ale traficului de persoane, în 2009, au fost din judetele Galaţi, Iaşi, Botoşani, Maramureş şi Bacău.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...
Mesajele telespectatorilor se vad la Realitatea TV








Feedback

