Aproape 6.000 de albanezi din Macedonia au manifestat, vineri, la Tetovo, în nord-vestul ţării, pentru a cere independenţa provinciei sârbe Kosovo, aflate sub administraţie ONU, dar care se pregăteşte pentru obţinerea unui nou statut.

Manifestaţia a fost organizată la apelul Partidului Democratic al Albanezilor (DPA), care face parte din coaliţia de guvernare şi deţine un post de vicepremier şi patru de ministru.

"Ne-am reunit pentru a ne exprima nemulţumirea faţă de întârzierea declarării independenţei Kosovo", a spus preşedintele DPA, Menduh Thaci.

Manifestanţii au fluturat drapele albaneze şi americane şi pancarte pe care se putea citi "Kosovo independent" sau "Kosovo, suntem alături de voi".

Sursa: NewsIn