Aproape 550 de rebeli ceceni s-au predat în cadrul unei amnistii intrată în vigoare în luna septembrie 2006 şi care expiră luni, a informat Comitetul antiterorist rus, citat de agenţiile de presă ruse, relatează AFP.

"Patru dintre erau vizaţi de un mandat de arestare federal, aproximativ 200 au fost implicaţi în organizarea de atentate şi apoape toţi făceau parte din bande", potrivit Comitetului, relatează Interfax. "Printre aceştia mai sunt şi trei femei, complici, care urmau să devină kamikaze", informează comunicatul Comitetului, citat de Interfax.

Rebeli s-au predat în toate republicile Caucazului de Nord rus, în regiunile din sudul Rusiei, învecinate cu Cecenia (mai ales regiunile Astrahan, Rostov, Stavropol), dar şi în Iakutia şi regiunea Irkuţk, potrivit sursei.

Aminstia îi exclude pe autorii "crimelor grave" şi ai celor "foarte grave", mai ales autorii de omoruri, de luări de ostatici şi de acte teroriste. Cei care au furat arme pentru a le vinde rebelilor au fost de asemenea excluşi din această amnistie.