Aproape 50 de câini din Focşani au fost împuşcaţi
Realitatea TV
Uciderea câinilor a înfuriat mai mulţi localnici, dar şi pe reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor, care au încercat să intre în perimetrul de vânătoare. Ei spun că animalele trebuiau verificate dacă sunt sau nu bolnave, înainte de a fi ucise.
Aproape 50 de câini au fost împuşcaţi şi arşi la marginea oraşului, spre disperarea localnicilor şi a asociaţiilor de protecţie a animalelor. Angajaţii primăriei au împrejmuit perimetrul de vânătoare.
"Ei trebuia să cerceteze dacă animalele sunt contaminate cu aceasta boala, rabia", spune Toma Păun, şef Fundaţia Prietenii Animalelor.
Autorităţile spun că au respectat întru totul legea. Şi că i-au instruit foarte bine pe oamenii care au atins cadavrele câinilor. Se pare însă că oamenii nu prea au înţeles.
"Toţi cei care au fost li s-a dat echipament de protectie, poate or fi fost şi din altă parte, dar toţi au fost organizaţi de noi", a declarat Ionel Duţă, director DSV Vrancea.
Autorităţile spun că, până duminică, alte 30 de animale vor mai fi ucise. Carantina a fost instituită miercuri, după ce în curtea unui localnic a fost descopeită o vulpe turbată moartă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

