Aproape 100 de persoane au fost înţepate de peştele dragon, pe litoral
În Marea Neagră trăiesc trei specii de peşti veninoşi: scorpia de mare, peştele dragon şi boul de mare.
Aproape 100 de persoane au fost înţepate de peştele dragon pe litoralul românesc în ultima săptămână, 16 turişti doar în cursul zilei de joi, iar medicii recomandă turiştilor să evite contactul cu peştii marini şi persoanelor înţepate să solicite asistenţă medicală, potrivit Realitatea TV.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, de luni până joi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa 44 de persoane înţepate de peşti (43 de dragon de mare şi o înţepătură de pisică de mare). Potrivit DSP Constanţa, în 31 de cazuri a fost vorba de adulţi şi în 13 de copii. Pacienţii nu au necesitat internare, prezentând doar reacţii minime alergice locale, pentru care au fost trataţi la serviciul de urgenţă al spitalului.
Înţepăturile peştilor nu reprezintă singura problemă a turiştilor de pe litoralul românesc. Săptămâna aceasta valurile Mării Negre nu au mai adus la mal alge şi gunoaie, ci peşti morţi.
Specialiştii au şi o explicaţie pentru aceste fenomen. "Am avut o dezvoltare a algelor microscopice, s-a suprapus peste ele în schimb cantităţi foarte reduse ale apei, săptămâna trecută, dar cel mai mult au influenţat temperaturile ridicate", a declarat Simion Nicolaev, directorul Insitutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină.
Pe de altă parte, Nicolar Papadopol, biolog la Delfinariul din Constanţa, a spus că turiştii sunt norocoşi pentru că au avut ocazia să observe un eveniment foarte rar. I-a sfătuit totuşi să-şi reţină curiozitatea şi să nu pună mâna pe peştii din apele costale.
Angajaţii de la Direcţia de Administrare a plajelor au lucrat toată noptea pentru a curăţa plajele de peşti morţi.
Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale "Apele Române", fenomenul de mortalitate piscicolă în apa Mării Negre, constatat iniţial pe plajele din Năvodari, Mamaia şi Constanţa, nu este unul de mare amploare, dar poate provoca disconfortul turiştilor care merg la plajă.
Potrivit ultimelor analize efectuate săptămâna trecută, se constata o salinitate scăzută a apei Mării Negre (de 8-9 la mie) faţă de normalul de 16 la mie. În general, în perioada lunilor de vară, se înregistrează o scădere a salinităţii Mării Negre de până la 11 la mie, fenomen care s-a accentuat în ultima perioadă.
În urma apariţiei acestui fenomen, Laboratorul de Calitate a Apei Constanţa, al Apelor Române Dobrogea -Litoral (ABADL) s-a deplasat la faţa locului şi a prelevat probe de apă din mai multe secţiuni de prelevare, iar Institutul Român de Cercetare Marină "Grigore Antipa" efectuează analize toxicologice la peşti. Rezultatele probelor de apă vor fi făcute publice în cursul zilele imediat urmatoare.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...
Mesajele telespectatorilor se vad la Realitatea TV
Un avion a iesit de pe pista la Craiova
Imagini needitate de la incidentul aviatic de...
NO COMMENT - In realitate esti mai bun








Feedback

