Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Ovidiu Chiorean, a declarat, luni, că cei doi au fost mutaţi la Dej din motive medicale, la recomandarea medicului, scrie Agerpres.
Ovidiu Chiorean a precizat că problemele de sănătate ale celor doi sunt confidențiale şi că nu pot fi făcute publice date despre natura bolii lor.
Pe 9 noiembrie, Sorin Apostu a fost reţinut de DNA şi apoi arestat printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj sub acuzaţia că a luat mită în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare. De asemenea, Călin Stoia, administrator al companiei de salubrizare Brantner Vereş, a fost arestat pentru dare de mită.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M