Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Apelurile în roaming se ieftinesc din iulie. Vezi noile tarife

În urma unor directive ale Comisiei Europene, companiile de telefonie mobilă din România îşi vor micşora tarifele la apelurile din şi în teritoriul Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Islandei.

Compania Vodafone va reduce prima tarifele în roaming
Compania Vodafone va reduce prima tarifele în roaming / FOTO: Grup RC

Începând cu data de 11 iunie, Vodafone România va reduce tarifele de roaming pentru apelurile efectuate şi primite în spaţiul Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al companiei.

Decizia vine în urma directivelor Uniunii Europene, prin care se urmăreşte reducerea până aproape de zero a diferenţei dintre tarifele naţionale şi cele de roaming practicate de companiile de telefonie mobilă, până în anul 2015.

"Clienţii Vodafone România vor beneficia de noile tarife pentru apelurile efectuate şi pentru apelurile primite în statele membre ale Uniunii Europene şi în ţările din Spaţiul Economic European (EEA) - Islanda, Liechtenstein si Norvegia, precum şi în Elveţia", se anunţă într-un comunicat de presă al companiei. Astfel, abonaţii sau utilizatorii de cartele Vodafone care călătoresc în ţările mai sus menţionate vor putea suna în România cu 0,39 euro pe minut, faţă de 0,43 de euro pe minut, tariful din prezent. Cei care primesc telefoane de pe teritoriul Uniunii Europene, EEA şi Elveţia vor fi taxaţi cu 0,15 euro pe minut, faţă de 0,19 euro pe minut, tariful perceput în prezent.

Tarifele de mai sus se vor aplica şi în cazul abonaţilor şi utilizatorilor de cartele Cosmote, începând cu 1 iulie 2010.

Compania Orange a ales în schimb să lanseze serviciul gratuit Data Traffic Control, prin care clienţii îşi pot stabili anumite praguri pentru consumul de date în roaming în ţările Uniunii Europene şi prin intermediul căruia sunt informaţi atunci când se apropie de pragul ales.

Începând tot cu 1 iulie, Orange va activa automat serviciul Data Traffic Control pentru toţi clienţii săi. Aceştia vor putea alege praguri de consum care variază între 12,5 MB (echivalentul a 50 de euro, conform tarifelor standard în UE) şi 50 MB. În plus, atunci când ating 70% şi respectiv 100% din acest prag, vor primi câte un mesaj scris de notificare, ce poate fi însoţit de suspendarea serviciului de date mobile, în funcţie de opţiunea clientului. De asemenea, pentru a beneficia de tarife mai avantajoase în roaming în Uniunea Europeană, clienţii Orange îşi pot alege opţiunile Travel Data.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro