Deşi aparatul pentru tratarea psoriazisului a costat mai bine de jumătate de milion de euro, de aproape 2 ani acesta nu poate fi folosit aşa cum ar fi trebuit. Ministerul Sănătăţii nu a mai furnizat Spitalului Municipal tabletele necesare în tratamentul cu acest aparat. "Din păcate acest medicament nu se găseşte în farmacii de foarte multă vreme, deoarece nu are autorizaţie de punere pe piaţă de la Ministerul Sănătăţii", spune Lavinia Bancov, farmacist.
Situaţia nu este singulară. Toate clinicile de dermatologie din ţară, ce dispun de un astfel de echipament medical, se confruntă cu această problemă. Medicii din Timişoara însă, au găsit o soluţie pentru ca bolnavii să-şi poată face tratamentul: îi trimit în Ungaria ca să-şi cumpere tabletele."Putem trimite pacientul în Ungaria să-şi procure aceste substanţe fotosensibilizante, Oxoralen, sau mai departe în Europa, unde se denumesc Meladini. Aceşti pacienţi pot beneficia de acest tratament pentru psoriazis", a declarat Caius Solovan, dermatolog în cadrul Spitalului Municipal Timişoara.
Aparatul Clinicii de Dermatologie poate fi folosit şi fără tabletele din străinătate... însă în alt scop. "La ora actuală cabina de înaltă performanţă, cu lumină de dermatologie poate fi folosită ca o banală cabină de bronzat", a adăugat Solovan.
În judeţul Timiş, peste 4.000 de oameni suferă de psoriazis sau alte boli ale pielii. Potrivit specialiştilor numărul acestora creşte îngrijorător de la o lună la alta. Şi până când Ministerul Sănătăţii găseşte o soluţie, bolnavilor nu le rămâne altceva de făcut decât să îşi cumpere în continuare tabletele din străinătate sau să se trateze direct peste hotare.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M