"Jandarmii nu au dreptul discreţionar de a lovi pe cine vor, cât timp vor şi cu intensitatea/brutalitatea pe care o vor. Imobilizarea persoanei nu presupune lovirea acesteia ori supunerea la rele tratamente. Legea jandarmeriei prevede în art. 33 că folosirea forţei nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente ori acţiunilor ilegale şi va înceta de îndată cescopul misiunii a fost realizat", susţine APADOR-CH, într-un comunicat transmis, miercuri, referitor la intervenţia jandarmilor împotriva protestatarilor, începând cu data de 13 ianuarie.
Lovirea unei persoane de către jandarmi constituie infracţiune (după caz, supunere la rele tratamente, tortură sau purtare abuzivă), potrivit organizaţiei.
APADOR-CH menţionează că pentru tragerea la răspundere penală a celor vinovati de violenţe împotriva manifestanţilor este necesar ca victimele agresiunilor să se prezinte la un serviciu de medicină-legală sau la Institutul de Medicină Legală şi să obţină certificatul medico-legal, să identifice, în măsura în care este posibil, probe audio-video sau martori care au asistat la incident şi să formuleze plângere penală, pe care să o depună sau să o trimită prin poştă parchetului din localitatea unde s-a întâmplat incidentul.
Potrivit art. 35 din Legea jandarmeriei (Legea nr. 550/2004), jandarmii nu au dreptul să conducă administrativ la secţia de poliţie sau la unitatea de jandarmi persoane despre care nu pot dovedi că au săvârşit fapte contrare legii prin care au provocat dezordine/tulburări şi necesită imobilizare.
Autorităţile statului sesizate cu astfel de plângeri au obligaţia de a desfăşura cu celeritate o anchetă amănunţită, aptă să ducă la identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, potrivit sursei citate.
Persoanele care au fost victimele unor abuzuri din partea jandarmilor şi doresc să se adreseze APADOR-CH o pot face la office@apador.org, 021 312 45 28, 021 312 37 11.
APADOR-CH: Jandarmii nu au dreptul de a lovi persoane. Victimele pot face plângere
PUBLICAT
Miercuri, 18 Ianuarie 2012 08:30
ACTUALIZAT
Miercuri, 18 Ianuarie 2012 13:21
SURSA
REALITATEA.NET
APADOR-CH susţine că jandarmii nu au dreptul de a lovi persoane ori să le supună la rele tratamente, nici să le urce în dube şi să le ducă la poliţie dacă nu pot dovedi săvârirea unor fapte ilegale şi îndeamnă manifestanţii bruscaţi în timpul protestelor să facă plângere penală.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M