Apă descoperită pe Lună
24 Sep 2009, 11:05 |
Actualizat Vineri, 25 Septembrie 2009 17:01
Le Figaro
Particule de apă au fost detectate pe suprafaţa Lunii. O nouă cercetare bulversează concluziile anterioare, potrivit cărora solul lunar ar fi arid, cu o posibilă excepţie, la cei doi poli.
M3 a descoperit o undă luminoasă care face dovada unui element chimic ce leagă hidrogenul de oxigen, arată Le Figaro. Potrivit cercetătorilor, care vor publica mâine în revista Science concluziile cercetării, unda în cauză indică prezenţa apei, formată din doi atomi de hidrogen, legaţi de un atom de oxigen.
Până în momentul acestei descoperiri, oamenii de ştiinţă avansaseră teoria, neverificată, a prezenţei gheţei în zonele de umbră permanentă din fundul craterelor situate la cei doi poli ai Lunii. Potrivit cercetătorilor, există, probabil, două tipuri de apă pe satelitul natural al Terrei: una care provine dintr-o sursă exterioară, mai exact din meteoriţii formaţi din gheaţă care intră în contact cu Luna, şi alta de origine pur lunară. Unele estimări arată că ar putea exista 25% apă la fiecare tonă de sol lunar.
Eşantioanele de sol şi de roci lunare aduse acum 40 de ani de astronauţii de pe misiunile Apollo conţineau urme de apă. La acea vreme s-a crezut însă că apa provenea de la umiditatea din aer şi că nu era de origine lunară
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





O bătrâna a murit după ce a căzut...
Jandarmii au deszapezit la Buzau
Ungureanu il poceste pe Nazare
Deszapezire in Bucuresti
Pe trotuarele din Bucuresti nu se poate circula
Misiuni de salvare cu elicopterele MAI








Feedback

