"Eu personal, ca bucureştean, vă spun foarte clar că nici nu am de gând să mă prezint la acest referendum pentru că este o mascaradă. O să mai discutăm însă exact care va fi poziţia noastră şi recomandarea noastră pentru electorat", a declarat Crin Antonescu, la finalului Biroului Politic Central al PNL, întrebat dacă va cere bucureştenilor să voteze la referendum împotriva alegerii uninominale a consilierilor şi pentru păstrarea celor şapte administraţii.
Anterior, la conferinţa de presă de după şedinţa USL, Antonescu declarase că Uniunea susţine în continuare ca Bucureştiul să aibă în continuare primari de sector.
"USL apără şi va apăra foarte clar actuala formulă cu primari de sector şi cu consiliu de sector aleşi de către bucureşteni, şi în sensul acesta vom desfăşura toate acţiunile noastre până când această chestiune îşi găseşte soluţionarea", a dat asigurări preşedintele PNL.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M