"Am iniţiat deja demersurile pentru ca, împreună cu ceilalţi parlamentari din Opoziţie - PSD şi PC - să iniţiem o moţiune de cenzură şi să depunem o moţiune de cenzură pe asumarea răspunderii la legea salarizării", a afirmat Antonescu.
Legea salarizării unitare a fost criticată şi de preşedintele PSD Victor Ponta, acesta neprecizând însă dacă social-democraţii vor merge până la depunerea unei moţiuni de cenzură. "Este încă un semn de incompetenţă şi de neseriozitate. Practic, Guvernul Boc vrea să-şi angajeze răspunderea pentru a schimba legea pe care tot Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea anul trecut. Practic, în fiecare an, din cauza lipsei de competenţă şi de pregătire necesare, dl Boc vine cu o nouă lege care modifică tot legea Boc de mai devreme (...) Evident ne opunem acestei legi", a spus Ponta. El a catalogat legea înaintată de Guvern drept "prost gândită", deoarece măreşte diferenţa între cel mai mare şi cel mai mic salariu din administraţia publică.
Guvernul a înaintat, joi, Parlamentului proiectul de Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi proiectul de Lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în procedura de angajare a răspunderii.
Premierul Emil Boc solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului ca, împreună cu Birourile Permanente, să stabilească programul de desfăşurare a procedurilor parlamentare necesare în vederea angajării răspunderii guvernului pe cele două proiecte de lege.
Conducerea Parlamentului discută luni calendarul pentru cele două legi. Guvernul îşi va asuma răspunderea asupra fiecăreia din cele două legi privind salarizarea.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M