"Eu am spus foarte clar, atunci când noi vom organiza o manifestaţie o vom organiza după toate regulile, începând de la autorizaţie şi până la tot ceea ce presupune o astfel de mobilizare, ne vom asuma responsabilitatea şi vă vom anunţa când vom face acest lucru. Eu nu am vorbit decât despre o chestiune de principiu, cred că în acest moment cel mai important este să distingem şi să distingă toţi cei care vor participa, în continuare, la proteste, între ceea ce înseamnă a acţiune democratică, legitimă, de protest, şi ceea ce, aşa cum aţi văzut, mai ales aseară, se întâmplă colateral", a declarat liderul PNL, întrebat dacă PNL va demara o acţiune de protest faţă de proiectul de lege a sănătăţii.
"Există oameni în slujba actualei puteri care încearcă deja, prin comentariile lor, să confunde cele două lucruri. Nu. Protestatarii sunt protestatari şi vandalii sunt vandali", a adăugat el. Întrebat cum apreciază prestaţia Ministerului de Interne în contextul violenţelor din Capitală, Antonescu a spus: "Care minister de Interne, din ce ţară?".
Potrivit NewsIn, preşedintele liberalilor s-a referit şi la posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului. "De ce să nu fie? Există această procedură prevăzută în regulamentele Camerelor, în Constituţie, noi considerăm, aşa cum s-au făcut atâtea sesiuni extraordinare, să se facă şi acum, o să vedem ce poziţie au cei din majoritate. Vorbim despre ei ca despre Dumnezeu?", a declarat Antonescu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M