„N-a spus nimeni că în România e dictatură. N-a spus nimeni că preşedintele României este dictator. Sigur că am putea întreba: Da, vă pot critica la televiziune 15-20-50 de politicieni. Câţi funcţionari publici din România, însă, îşi pot afirma public, liniştiţi, convingerile politice. Câţi cetăţeni ai României pot să-şi afirme şi să-şi manifeste convingerile şi opţiunile politice fără să se teamă măcar de repercusiuni nefireşti într-un regim democratic. Dar nu aceasta este tema discuţiei. Tema discuţiei este că noi nu acceptăm, nu găsim acceptabil ca într-o ţară a Uniunii Europene, în anul 2012, să discutăm dacă este sau nu dictatură. Noi trebuie să discutăm, avem acest drept şi cred că avem această obligaţie, să discutăm calitatea şi performanţa acelui regim democratic”, a afirmat Antonescu.
Potrivit liderului PNL, dialogul puterii cu opoziţia e o amintire, la fel şi dialogul cu sindicatele „şi sindicatele însele, în bună măsură, sunt o amintire”.
„Dialogul cu societatea civilă este, să spunem aşa, foarte selectiv. Tot domnul preşedinte Băsescu ne spune într-o intervenţie recentă că e nevoie ca societatea civilă “de bună calitate”, citez acum exact, să iasă la rampă. Or noi nu acceptăm într-o ţară din Uniunea Europeană, în anul 2012, ca societatea civilă, dacă e recunoscută în legitimitatea ei ca societate civilă, în reprezentativitatea ei, să fie împărţită în de bună sau proastă calitate”, a mai spus Antonescu.
Antonescu: N-a spus nimeni că România e dictatură, e de discutat calitatea democraţiei
PUBLICAT
Marţi, 31 Ianuarie 2012 20:04
ACTUALIZAT
Marţi, 31 Ianuarie 2012 20:04
SURSA
REALITATEA.NET
Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat marţi, în cadrul audierii ţinute în PE, că ceea ce trebuie pus în discuţie nu este atributul de "dictator" al preşedintelui Traian Băsescu, ci calitatea şi performanţa regimului democratic din România.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M