Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Antonescu, lui Voiculescu: Nu accept să faceţi jocurile lui Traian Băsescu!

În şedinţa USL de luni, co-preşedintele Crin Antonescu l-ar fi acuzat pe liderul PC Dan Voiculescu că ar face "jocurile" preşedintelui Traian Băsescu. Preşedintele PNL a transmis conservatorilor să respecte protocolul Uniunii. Ulterior, într-o intervenţie la Realitatea TV, liderul PNL Crin Antonescu a declarat că nu a fost vorba de niciun fel de şantaj şi că lucrurile au fost "deformate".

Antonescu, lui Voiculescu: Nu accept să faceţi jocurile lui Traian Băsescu!
Antonescu, lui Voiculescu: Nu accept să faceţi jocurile lui Traian Băsescu! / FOTO: evz.ro

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, luni, liderului PC Dan Voiculescu faptul că trebuie să se hotărască dacă vrea să facă "jocurile lui Traian Băsescu", întrucât felul în care a fost gestionată de conservatori situaţia candidaturii lui Sorin Oprescu dinamitează USL.

Discuţia a avut loc în biroul preşedintelui PNL, şi la ea au participat nu doar Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, dar şi preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cel al PC, Daniel Constantin, au declarat, pentru NewsIn, surse politice.

Conform surselor citate, conservatorii ar fi dorit ca anunţarea lui Sorin Oprescu drept candidat al USL să fie reluată, de data aceasta şi cu prezenţa liderului PC, ceea ce i-ar fi pus în încurcătură pe Crin Antonescu şi Victor Ponta, care l-au prezentat pe Primarul General de săptămâna trecută drept candidatul Uniunii pentru un al doilea mandat.

Crin Antonescu i-a spus lui Dan Voiculescu faptul că este"inacceptabilă" modalitatea în care liderii PC au acţionat, săptămâna trecută, în privinţa anunţului pentru susţinerea lui Sorin Oprescu. Preşedintele PNL i-ar fi transmis fondatorului PC că liberalii nu vor accepta ca în viitor conservatorii să aibă vreun drept de veto în privinţa candidaţilor.

Potrivit surselor citate, Victor Ponta a susţinut pledoaria colegului său de Uniune, Crin Antonescu, astfel că mesajul transmis conservatorilor a fost că nu se va ceda niciunui fel de şantaj, iar PC este liber ca, dacă nu acceptă condiţiile din interiorul Uniunii, să îşi urmeze propriul drum.

În urma acestei discuţii, Dan Voiculescu şi Daniel Constantin ar fi părăsit sediul PNL, fără să mai participe la şedinţa USL, au mai declarat sursele citate. Ulterior, conservatorii au anunţat că se reunesc miercuri în şedinţa Biroului Politic.

Liderul PC, Daniel Constantin, a declarat, pentru NewsIn, că în şedinţa USL de luni au existat "puncte de vedere diferite" faţă de subiectul candidaturii lui Sorin Oprescu, însă subiectul s-a închis în urma discuţiilor, iar conservatorii sunt ultimii care pot fi acuzaţi că fac "jocurile lui Băsescu".

Constantin a admis că şedinţa USL de luni a debutat cu o serie de tensiuni între PC, pe de o parte, şi liderii PSD şi PNL pe partea cealaltă. "Au existat nişte puncte de vedere diferite, vis-a-vis de modalitatea în care a fost abordat subiectul Sorin Oprescu, a adus şi o parte şi cealaltă argumente şi lucrurile s-au închis, favorabil pentru noi şi pentru candidatura lui Sorin Oprescu", a declarat Constantin, pentru NewsIn. Totuşi, el a menţionat că acuzaţiile privind punerea în practică a "jocurilor lui Traian Băsescu" nu-i pot viza pe conservatori.

"PC şi eu personal suntem ultimele persoane şi formaţiuni care ar putea fi acuzate că fac jocurile lui Traian Băsescu, proiectul USL este un proiect şi personal al meu la care ţin foarte mult; e primul mare proiect politic pe care vreau să-l duc la capăt. Ultimul lucru pe care l-aş face ar fi să pun sub semnul întrebării funcţionarea USL sau existenţa USL", a mai spus Constantin. El a ţinut să precizeze că PC nu a solicitat în şedinţa de luni nicio altă candidatură suplimentară sau beneficiu suplimentar pentru a rămâne în USL.

"Am luat nişte decizii, vreau să le respectăm, şi eu şi ceilalţi parteneri, şi sigur că în felul ăsta ducem la capăt proiectul pe care l-am început", a mai spus Constantin.

Ulterior, liderul PC a transmis şi un comunicat de presă pe marginea şedinţei USL. "În cadrul tuturor dezbaterilor din USL, inclusiv de astăzi, conservatorii au respectat toate înţelegerile asumate anterior, fără a solicita nicio modificare şi niciun privilegiu."

Informaţiile vehiculate astăzi pe "surse" privind tensiunile în USL fac parte din strategia puterii de a decredibiliza Opoziţia", a susţinut Constantin.

Ulterior, într-o intervenţie la Realitatea TV, liderul PNL Crin Antonescu a declarat că nu a fost vorba de niciun fel de şantaj şi că lucrurile au fost "deformate".

"Nu cedez la şantaj, asta este clar. Numai că, nu a încercat Dan Voiculescu să mă şantajeze pe mine, ca atare nu aveam de ce să-i spun acest lucru. De asemenea, nici nu l-am acuzat nicio secundă pe Dan Voiculescu sau pe altcineva că ar face jocurile lui Traian Băsescu. Ca atare, aceste replici, aşa cum au fost ele imaginate, nu au existat. A fost într-adevăr o discuţie mai contondentă, una în care am vorbit foarte răspicat toţi, dar nu au existat aceste acuzaţii din partea mea sub nicio formă", spune Antonescu, la Realitatea TV.

Apoi explică: "La un moment dat, la capătul oricărei discuţii, participanţii se retrag. Nu a fost vorba de o plecare intempestivă. Fiecare a plecat când s-a încheiat discuţia. Dacă la partea a doua, la şedinţa tehnică a USL, colegii conservatori nu au rămas, a fost o chestiune de agendă. Nu cred că discuţia de astăzi, chiar mai răspicată, poate fi interpretată ca o criză în USL, cum şi-ar dori unii. Sub nicio formă nu s-a pus problema retragerii PC din USL", încheie liberalul.

Dan Voiculescu şi Daniel Constantin au părăsit şedinţa USL din această dimineaţă, după care au convocat Biroul Politic al PC pentru a decide dacă mai rămân în Uniune. Tensiunile din USL au apărut după ce vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, vineri, la Iaşi, că va propune conducerilor PNL şi PSD, în cursul acestei săptămâni, ieşirea PC din USL.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro