Într-un editorial în Adevărul, din luna iunie, fostul consilier prezidenţial Andrei Pleşu a criticat ieşirile publice ale şefului statului.
“În conflict cu „poporul", cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa, cu unii dintre cei care i-au fost, cu bună-credinţă, apropiaţi, Traian Băsescu e în situaţia de a-şi sabota, prin comportamentul lui, toate deciziile. E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard. Iniţiativele sale, chiar când sunt pozitive, nu mai ajung să fie discutate în sine, pentru că toată lumea se opreşte la portretul rebarbativ pe care şi l-a construit an de an, prin replici deplasate, ieşiri intempestive, capricii de moment. A vrut să fie „jucător", nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată”, scrie Andrei Pleşu.
În octombrie 2010, fostul consilier prezidenţial susţinea că simţea că stă pe bani publici de pomană şi, în plus, "îşi punea pielea pe băţ".
"Am constatat că nu mai am o vârstă pentru experimente, că stau pe bani publici de pomană, în care prezenţa mea nu este utilă şi nu are rost să-mi pun pielea pe băţ. Îmi creştea zilnic tensiunea până la 18, motiv pentru care ajungeam la spital. După ce am plecat mi-a scăzut. Şi totuşi, mi se reproşează că eu l-am ales pe Băsescu, că l-am sprijinit. Orice livrezi publicului român este nemulţumit, dar aste este bine, suntem un popor pretenţios", a spus Andrei Pleşu.
Andrei Pleşu a declarat, în iulie 2011, că "pragmatismul notoriu" l-a făcut pe Traian Băsescu să simtă că "dă foarte bine să fie înconjurat de intelectuali", subliniind că e important de ştiut că preşedintele nu a făcut aceasta fiindcă ar iubi cultura şi pe intelectuali.
"Când a câştigat împotriva lui Năstase, intelectualii sunt cei care l-au votat şi, în general, micul procent de oameni care erau, în principiu, din categoria anti-Năstase, anti-Iliescu. Ăştia, în general, erau intelectuali. Atunci a apărut normal ca el să mizeze pe ăştia, deşi nu este sigur că e convingerea lui intimă că sunt utilizabili", a declarat Andrei Pleşu, fost consilier prezidenţial.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M