Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Antonescu: Cele 4 condiții USL pentru a renunța la grevă n-au legătură cu cele 15 propuse de Ponta

Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat luni că cerinţele opoziţiei pentru reluarea activităţii parlamentare nu au nicio legătură cu cele 15 măsuri propuse de Victor Ponta.

Antonescu spune că cele 4 condiții ale USL pentru a renunța la grevă nu au legătură cu programul enunțat de Victor Ponta
Antonescu spune că cele 4 condiții ale USL pentru a renunța la grevă nu au legătură cu programul enunțat de Victor Ponta

„Pentru deblocarea grevei parlamentare există patru condiţii şi subiecte pe care le-am reiterat, le-am repetat astăzi împreună cu domnul Ponta lângă mine, şi domnul Daniel Constantin de asemenea. Cele patru puncte care sunt legate de grevă şi până la rezolvarea cărora greva nu încetează n-au nicio legătură cu cele 15”, a explicat Antonescu, la Antena 3.

Liderul PNL a completat că Victor Ponta s-a referit la cele 15 măsuri prezentate la învestirea Guvernului Ungureanu ca fiind ale USL doar din "aspiraţie".

Liberalul a adăugat că el este total de acord cu cele 15 puncte propuse de Ponta. „Sunt şi ale mele, sunt şi ale USL-ului. Ceea ce nu a fost convenit şi nu poate asuma USL-ul, nici PSD-ul nu poate asuma, este că noi am convenit asupra acelor 15 puncte şi asupra termenilor de contract, a propunerii de contract pe care domnul Ponta i-a propus-o domnului Ungureanu. De ce? Pentru că USL-ul, ceea ce şi apare undeva la începutul discursului domnului Ponta, nu recunoaşte Guvernul Ungureanu. Asta e diferenţa. În rest, dacă Guvernul Ungureanu se apucă şi face alea 15 puncte, asta e foarte bine”, a menţionat Antonescu.

Liberalul a subliniat că toate asigurările date de Ponta privind eventuala susţinere faţă de Cabinetul Ungureanu au fost făcute doar în nume personal.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni că a propus, în cadrul consultărilor cu formaţiunile de la putere, începerea negocierilor cu USL pentru revenirea în Parlament şi a adăugat că şapte din cele 15 puncte propuse ca bază de dialog de Victor Ponta sunt în programul de guvernare.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro