Antonescu: Monitorizarea lui Cristian Diaconescu este inacceptabilă
Liderul PNL, Crin Antonescu, a apreciat, la Realitatea TV, că "multă lume din afara PSD-ului" a intervenit, într-un fel sau altul, în Congresul formaţiunii din 20 februarie.
"Am avut o senzaţie că acest Congres nu a fost deloc numai al PSD-ului. Am avut impresia că multă lume din afara PSD-ului n-a fost doar interesată, ci a şi intervenit, într-un fel sau altul, în această ţesătură dramatică", a spus Crin Antonescu, la Realitatea TV.
Mai mult, preşedintele PNL s-a arătat tulburat de faptul că o jurnalistă a dezvăluit, sâmbătă, că i-ar fi fost înmânate, spre publicare, 36 de pagini de documentaţie, însoţite de suport video, rezultat al unei monitorizări pe o perioadă de zece zile a lui Cristian Diaconescu.
"Episodul privitor la Cristian Diaconescu este inacceptabil şi este, aşa, la vedere, o premieră în politica românească. Nu se poate ca, după ce un om politic este monitorizat, nu ştim de către cine şi cu ce, în momentul unui Congres să ajungă documentele la un jurnalst, care nu le publică, dar le anunţă unei ţări întregi. Nu se poate să se întâmple aceste lucruri şi să nu avem un răspuns de la nişte instituţii care au fost numite", a spus Antonescu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

