Membrii CSM l-au ales, cu unanimitate de voturi, pe judecătorul Anton Pandrea în funcţia de preşedinte al Consiliului, în timp ce procurorul Dan Chiujdea a obţinut 13 voturi pentru şi doar 4 împotrivă, devenind vicepreşedintele CSM.
Anton Pandrea, singurul al cărui nume a fost menţionat de preşedintele Băsescu, în şedinţa CSM, ca unul despre care şeful statului ar fi auzit că intenţionează să candideze la şefia Consiliului, a făcut parte din "completul roşu" care a blocat, în 1994, retrocedarea caselor naţionalizate.
Noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Anton Pandrea, crede că 2007 este un an greu pentru Justiţie, mai ales că sunt multe nereguli în sistem care trebuie îndreptate. Vicepreşedintele Consiliului le ia, în schimb, apărarea procurorilor, care au un volum mult prea mare de muncă şi de aceea sunt expuşi greşelii. Ambii spun însă că vor să îmbunătăţească relaţiile dintre CSM şi Ministerul Justiţiei.
"Relaţiile cu ministrul Justiţiei, el este o voce critică, ţi-e teamă să nu greşeşti. Ministrul justiţiei va fi respectat şi înţeles de CSM", a declarat Anton Pandrea.
Preşedintele Traian Băsescu, invitat la şedinţa Consiliului, a cerut CSM să îi sancţioneze pe preşedinţii de instanţe care se fac vinovaţi de management defectuos, dar şi pe procurorii ale căror dosare sunt respinse de judecători pe motive procedurale.
Traian Băsescu crede că membrii CSM au făcut un progres faţă de anul trecut, deoarece aceştia au început să recunoască faptul că există deficienţe. Preşedintele spune că oamenii continuă să nu aibă încredere în justiţie, şi că trebuie lucrat în acest sens. Şeful statului a vorbit aproape o oră la reluarea şedinţei CSM, apoi a părăsit sala de consiliu.
Şeful statului a participat ieri la o şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii, pe care a suspendat-o la un moment dat din cauza protestelor Asociaţiei Victimelor Magistraţilor.
Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avut ca scop alegerea unui nou preşedinte şi prezentarea bilanţul activităţii pe 2006. Mandatul lui Iulian Gâlcă, actualul preşedinte al CSM, a expirat.
Conform articolului 134 din Constituţie, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să evalueze disciplinar judecătorii şi procurorii. Tot legea supremă stabileşte că CSM are în componenţă 19 membri. Dintre aceştia, 14 sunt aleşi dintre magistraţi, doi sunt numiţi din societatea civilă, iar lor li se adaugă Ministrul Justiţiei, Procurorul General şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Anton Pandrea este noul preşedinte al CSM
PUBLICAT
Joi, 11 Ianuarie 2007 03:55
ACTUALIZAT
Joi, 11 Ianuarie 2007 03:55
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din JUSTIŢIE








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M