Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii va trece din subordinea Guvernului, sub control parlamentar. Data la care se va produce această schimbare est însă incertă. Există parlamentari care spun că cel mai devreme, autoritatea care reglementează piaţa comunicaţiilor poate trece sub controlul Parlamentului abia în 2008. Fostul ministru al comunicaţiilor, Dan Nica, susţine însă că acest lucru trebuie să se întâmple mult mai repede.

Deputatul PSD, Dan Nica, a declarat că săptămâna viitoare, comisia de tehnologia informaţiei din Camera Deputaţilor intenţionează să promoveze un proiect de lege prin care Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii să intre sub controlul Parlamentului.

"Această decizie este cu atât mai necesară, nu doar că este o obligaţie pe care România o are de îndeplinit, dar este o modalitate prin care dorim să reparăm imaginea ANRC care a fost puternic şifonată de scandalurile în care a fost implicată în ultimul an", a spus Dan Nica, vicepreşedinte Comisia IT&C din Camera Deputaţilor.

"Domnul Dan Nica nu ştie ce vorbeşte. Ăsta este un proiect despre care eu vorbesc de vreo doi ani că îl voi face după 1 ianuarie 2007. Până atunci am spus că nu putem trece ANRC nu în subordinea, ci sub control parlamentar", a declarat, în replică, Varujan Pambuccian, preşedinte Comisia IT&C din Camera Deputaţilor.

La rândul lor, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii suţin că trecerea imediată a autorităţii sub controlulu Parlamentului este o iniţiativă hazardată. În opinia autorităţii, modificarea legislaţiei în domeniu necesită câteva luni bune de discuţii.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii a intrat în dispută cu operatorii de telefonie mobilă Romtelecom, Zapp şi Cosmote, după ce autoritatea a revenit asupra deciziei de reducere a tarifelor de interconectare la reţelele Orange şi Vodafone. ANRC a motivat că prin reducerea acestor tarife, ţara noastră ar intra în Uniunea Europeană cu cele mai mici sume percepute abonaţilor care vorbesc în alte reţele.