ANPC a găsit nereguli la aproape 170 de magazine virtuale
Consumatorii reclamă la ANPC că primesc alte produse decât cele comandate sau că lucrurile cumpărate sunt stricate.
Reprezentanţii magazinelor online spun că şi clienţii sunt de vină
Mai mulţi clienţi s-au plâns la ANPC că au primit pantofi de altă culoare sau altă mărime decât comandaseră. De asemenea, mai multe telefoane sau produse electrocasnice au fost primite defecte sau contrafăcute. În ultimele patru zile, ANPC-ul a amendat magazinele online cu peste 200.000 de lei şi a dat 96 de avertismente
"Produsele au preţul exprimat în euro şi nu se informează dacă este inclus TVA-ul sau nu. Nu sunt trecute informaţii nici despre modalitatea de cumparare sau de returnare", a spus un inspector ANPC.
Pentru aceste nereguli, operatorii au plătit amenzi de mii de lei. Din 179 de magazine online verificate în ultimele patru zile de protecţia consumatorului, 168 nu şi-au informat corect clienţii. ANPC nu a dorit să precizeze care sunt firmele fără nereguli.
Operatorii magazinelor online se plâng la rândul lor că sunt păcăliţi de clienţi. "Comandă telefoane pe care le returnează conform legii şi pun în cutie un alt telefon. Unii se răzgândesc în ultimul moment când curierul ajunge la el sau nu răspunde la telefon sau zice că nu el a făcut comanda şi nu este dispus să plătească produsul", a spus PR-ul unui magazin online, Ana Mihăilescu.
În urma controalelor, magazinele online şi-au remediat deficienţele.
"Controalele au relevat faptul ca majoritatea operatorilor economici au remediat deficienţele anterior constatate. În acest moment, site-urile celor verificaţi conţin toate informaţiile prevăzute de lege", scrie pe site-ul ANPC, care menţionează cele mai dese nereguli constatate şi le face recomandări clienţilor magazinelor online.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 






Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

