Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

ANM a emis o informare meteo de vreme rea: vânt, ninsori şi polei în ţară

Meteorologii au emis o informare de vreme rea valabilă până duminică, la ora 18:00. Astfel, în ţară se vor semnala intensificări de vânt, ninsori şi polei. La munte va ninge viscolit. În restul ţării vor fi precipitaţii mixte. ATENŢIE ŞOFERI! În timpul nopţii, traficul rutier va fi îngreunat din cauza poleiului.

ANM a emis o informare meteo de vreme rea: vânt, ninsori şi polei / Foto: Flickr
ANM a emis o informare meteo de vreme rea: vânt, ninsori şi polei / Foto: Flickr

Potrivit ANM, în intervalul 21 ianuarie, ora 10:30 - 22 ianuarie, ora 18:00, vor fi ninsori în zona montană, pe parcursul zilei de sâmbătă în Carpaţii Meridionali şi Orientali, iar sâmbătă noapte şi duminică mai ales în Carpaţii Occidentali, unde vântul va avea intensificări cu viteze de până la 80-90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Precipitaţii mixte se vor semnala sâmbătă după-amiază în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, iar în a doua parte a nopţii care urmează şi pe parcursul zilei de duminică în vestul şi nord-vestul teritoriului. În aceste regiuni intensificarile vântului vor fi trecătoare, iar temperaturile nocturne exclusiv negative, favorizând producerea de polei sau gheţuş.

În capitală cade prima ninsoare serioasă a sezonului şi se circulă deja în condiţii de iarnă.

41 de utilaje de deszăpezire sunt pregătite să intervină. Utilajele sunt în principalele intersecţii. Magda Iuga, de la Direcţia de utilităţi publice a PMB a declarat pentru Realitatea TV că o parte a utilajelor au început deja să intervină. A fost deja împrăştiat material antiderapant.

Ninge în Capitală! VEZI CUM VA FI VREMEA ÎN WEEKEND

Pe DN1, dimineaţă, ningea viscolit. Se acţiona cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant. Pe DN1A, în zona Cheia, stratul de zăpadă măsura, pe mici porţiuni, aproximativ 1-2 centimetri.

Deocamdată nu sunt anunţate drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere.

INFOTRAFIC: Ninge viscolit pe DN 1

Drumarii au intervenit deja şi pe Valea Prahovei.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro