Altele au pătruns pe teritoriul ţării noastre ca urmare a unor fenomene precum schimbarea climei sau migraţia în căutarea hranei. Iar restul speciilor au ajuns la noi cu totul şi cu totul accidental.
Marea majoritate a acestor imigranţi necuvântători este alcătuită din insecte şi alte nevertebrate, însă sunt şi o mulţime de mamifere superbe.
Muflonul european
Specie cu răspândire mediteraneană, adus în ţară în 1966, când statul român a cumpărat 27 de exemplare din Austria, la care s-au adăugat cei 6 oferiţi de grădinile zoologice din ţară. Ei au fost eliberatţi în pădurile din judeţul Constanţa. S-au răspândit rapid şi în alte zone din sudul ţării, însă braconajul de după revoluţie a afectat puternic specia, care mai trăieşte în prezent doar în jud. Constanţa.

Câinele enot
Deşi seamănă pare a fi rezultatul împerecherii dintre un bursuc şi un raton, şi chiar este denumit bursuc cu barbă, el este de fapt o specie de câine sălbatic. Originar din Siberia orientală, a fost introdus în partea europeană a URSS şi la noi a fost zărit pentru prima oară în 1951.

Şacalul
Animalul, originar din Africa şi din Asia, a apărut la noi din cauza încălzirii climei. Primul exemplar a fost observat în România în 1929 şi o duce foarte bine la noi. Cei mai mulţi şacali trăiesc în judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Giurgiu şi în Bucureşti.

Bizamul
Un rozător de apă originar din SUA, adus în Cehia. În doar 60 de ani, bizamul a cucerit întreaga Europă, iar în 1940 a ajuns şi în România, unde trăieşte în majoritatea râurilor.

Guguştiucul
Guguştiucul este cea mai des întâlnită specie de păsări din România, deşi a apărut la noi abia în anii 1870-1877. Numărul lor a crescut enorm, datorită prolificităţii extreme şi diminuării numărului păsărilor de pradă.

Aflaţi care sunt celelalte animale recent apărute în România, pe descopera.ro.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M