ANI s-a autosesizat în cazul directorului cu pensia de 300 de milioane de lei vechi
Performanţa actualului director al Autorităţii Aeronautice, care este şi propriul său consilier, dar primeşte şi pensie, a uimit Agenţia Naţională de Integritate. ANI s-a autosesizat după ce Realitatea TV a făcut public faptul Florea Geică are o pensie lunară de 300 de milioane de lei vechi.
O acuzaţie gravă pe care o verifică inspectorii ANI este cea de conflict de interese. Mai exact, sindicaliştii din Autoritatea Aeronautică afirmă că Florea Geică este şi angajatul unei companii aeriene.
Cât despre pensia sa de 30.000 de lei, Florea Geică a obţinut-o prin cumul de funcţii: director, dar şi propriul său consilier. A ieşit la pensie dar a stat departe de serviciu doar câteva zile.
Printr-un ordin al ministrului Transporturilor a revenit la conducerea Autorităţii. Acum, pe lângă cei 300 de milioane de lei vechi, mai ia şi salariu de director.
Un telespectator Realitatea TV care a scris pe adresa martorocular@realitatea.net spune că sub conducerea lui Florea Geică, Autoritatea ar fi forţat operatorii aerieni să semneze un acord de colaborare care prevedea ca aceştia să le permită inspectorilor să piloteze avioanele lor şi să să fie plătiţi. Florea Geică nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzaţiile.
ANI a constatat până acum că nici unul dintre angajaţii Autorităţii Aeronautice nu şi-a depus declaraţia de avere. În plus, există suspiciunea săvârşirii infracţiunii de conflict de interese de care s-ar putea face vinovaţi mai mulţi membri din conducerea instituţiei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

