În condiţiile în care Guvernul se pregătea luni să decidă ce va face pe tema ANI, iar partidele parlamentare erau aşteptate la Cotroceni pentru consultări, o parte din liderii politici lansau tot felul de variante asupra modalităţii în care Agenţia ar putea fi repusă în funcţiune.
"Suntem de acord cu controlul averilor demnitarilor, suntem deci de acord cu existenţa acestei instituţii, Agenţia Naţională de Integritate, şi credem că asta este responsabilitatea Parlamentului, în urma deciziilor CCR, trebuie ca Parlamentul să-şi asume răspunderea ca în 45 de zile să rezolve această problemă în sensul în care respectând deciziile Curţii să furnizeze baza legislativă pe care instituţia Agenţiei, dedicată în principal obiectivului de control al averilor demnitarilor publici şi conflictului de interese să-şi reia activitatea. Şi în sensul acesta astăzi la, Biroul Camerei, mâine (marţi, n.red.) la Biroul al Senatului reprezentanţii noştri vor ridica această problemă şi vor solicita şi celorlalte grupuri parlamentare să acţioneze pentru ca în regim de urgenţă, în 45 de zile, să rezolve chestiunea asta", a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, citat de NewsIn.
"PNL este categoric un sprijinitor al ideii de control al averilor demnitarilor, un control serios, nu aşa cum s-a făcut până acum, un control care să pornească de sus în jos, care pornind de la preşedintele României, mergând la parlamentari , la miniştrii, la şefi de partid, să ajungă într-un târziu la Adrian Copilul Minune şi nu să înceapă cu Adrian Copilul Minune, un control atât al averilor demnitarilor, atât al mecanismelor acumulării acestor averi, cât şi al conflictului de interese", a adăugat acesta.
Numai că acelaşi Antonescu a anunţat că liberalii nu merg la consultările de la Cotroceni pe aceeaşi temă.
Ponta spune că îşi va pune declaraţia de avere pe site-ul propriu
Preşedintele PSD Victor Ponta are şi el o părere despre ANI. Şi spune că dacă declaraţiile de avere nu vor mai fi postate pe site-ul Parlamentului, el şi-o va publica pe a lui pe pagina sa de internet. "Eu pe pagina mea de site mi-am pus şi mapa profesională de la Parchet, deşi nu-mi cere nicio lege acest lucru. Nu cred că un politician are foarte multe lucruri de ascuns şi eu cel puţin nu sunt în această situaţie. Şi da, cred că puteţi să aflaţi foarte exact ce venituri am avut. Exact cum spunea legea iniţial, în ce măsură averea unui demnitar a crescut...", a spus preşedintele PSD la Realitatea FM.
Întrebat dacă colegii săi îi vor urma exemplul şi îşi vor publica declaraţiile, chiar dacă nu vor mai fi obligaţi, Ponta şi-a exprimat speranţa că în PSD i se va urma exemplul, deşi partidul nu mai este în stadiul în care toată lumea face ce spune şeful partidului. "Eu nu cred că voi mai trăi vreodată într-un partid în care toată lumea spune exact ce spune preşedintele şi nici nu-mi doresc (...) La PSD trăim mai normal şi nu e obligatoriu ca toată lumea să fie de acord cu mine. Important e să avem o decizie politică şi decizia politică se ia în majoritate, nu în unanimitate. Deocamdată am avut majoritate să fiu ales preşedinte. Şi toate deciziile pe care le-am luat până acum, da, partidul le-a susţinut", a arătat liderul PSD.
Ponta a mai arătat că mesajul PSD, care se va face auzit şi la consultările cu preşedintele, este că "ANI trebuie să existe în continuare ca instituţie". "Mesajul nostru este că ANI trebuie să existe în continuare ca instituţie, pentru că până la urmă noi am înfiinţat-o, nu ne-a cerut-o nimeni. Noi ne-am angajat în faţa UE şi cred că e normal să ne ţinem de cuvânt", a spus liderul social-democrat.
Anastase nu vrea scoaterea declaraţiilor de pe site-ul Parlamentului
Întrebată la Realitatea FM dacă este posibil ca un parlamentar să solicite scoaterea de pe site-ul Camerei din care face parte a declaraţiei de avere, Anastase a arătat că aleşii nu sunt obligaţi doar de legea ANI să depună acele documente, ci şi de Statutul senatorilor şi deputaţilor, ale cărei prevederi nu au fost declarate neconstituţionale. "În momentul de faţă, în ceea ce-i priveşte strict pe parlamentari, ei nu funcţionează numai în baza legii ANI şi nu-şi depun declaraţiile de avere numai în baza acestei legislaţii, ci şi în baza articolului 4 din Statutul deputaţilor şi al senatorilor, unde este stipulată obligativitatea completării declaraţiei de avere, dar în acelaşi timp şi afişării ei pe site. Dar nici nu se pune problema scoaterii de pe site în acest moment pentru că noi avem legislaţia care în baza căreia ne afişăm declaraţiile de avere în vigoare", a explicat preşedintele Camerei.
Turcan propune ca ANI să fie la Finanţe
Pedelista Raluca Turcan are şi ea o idee: “E destul de vizibil că ANI nu e favorita clasei politice româneşti. Iar decizia Curţii Constituţionale dă apă la moară celor care încearcă de mult s-o discrediteze. Cu toate acestea, decizia CCR trebuie respectată, iar modul de funcţionare al ANI trebuie regândit. Soluţii există. ANI poate fi integrată într-un minister (de exemplu cel al Finanţelor). Până la urmă, munca principală a ANI ţine de controlul legalităţii averilor, iar în multe ţări acest lucru intră în atribuţiile Fiscului. Restricţionarea accesului public la anumite părţi din declaraţiile de avere ale demnitarilor (pentru a ne pune acord cu cele scrise în motivarea CCR) nu e o problemă de fond".








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M