Potrivit unui comunicat remis vineri de ANI, în urma verificărilor a rezultat că Negoiţă nu a menţionat în declaraţia de avere din 11 iunie 2009, aferentă anului fiscal 2008, suma de 183 de milioane de lei - 53 de milioane de euro, reprezentând venituri obţinute din transferul proprietăţii imobiliare din patrimoniul personal.
În plus, acesta nu a declarat la valoarea reală soldurile mai multor conturi în lei ţi valută.
Astfel, în ceea ce priveşte conturile de la Volksbank România, Negoiţă a menţionat în declaraţia de avere din 16 decembrie 2008 1,15 milioane de euro, soldul real fiind de 1,47 milioane de euro. În declaraţia de avere din 11 iunie 2009, acesta menţionează 1,47 milioane de euro, faţă de 54.635 de euro - suma cu care acesta figurează în evidenţele bancare.
La Banca Românească a menţionat, în declaraţia de avere din 11 iunie 2009, un sold de 113,18 lei ţi unul de 11.956 lire sterline, dar valorile reale erau, potrivit ANI, de 40.230 lei, respectiv de 13,03 lire sterline. În aceeaşi declaraţie a menţionat un cont la Garanti Bank cu un sold de 0,00 euro, deţi în evidenţele bancare valoarea era de 363.741 euro.
Comunicatul mai precizează că deputatul a menţionat împrumuturi cu o valoare totală de 24.407 euro, valoare de care nu ar fi beneficiat în mod direct, reprezentând doar o garanţie. Astfel, în declaraţiile de avere din 16 decembrie 2008 şi 11 iunie 2009, apare menţionat un împrumut acordat în anul 2007 de EFG Leasing IFN SA, în valoare de 571.500 euro deţi, din informaţiile transmise, EFG Leasing "nu a încheiat niciun contract de leasing cu domnul Robert Sorin Negoiţă, cu menţiunea că acesta a garantat în nume propriu un bilet la ordin în alb drept garanţie a executării obligaţiilor de plată aferente unor contracte de leasing".
Negoiţă a menţionat în declaraţiile de avere mai multe contracte încheiate în perioada 2006-2008 cu Credit Europe Leasing, în valoare de peste 9,4 milioane de euro, respectiv cu Finans Internaţional Leasing, în perioada 2006-2007, în valoare de peste 6,1 milioane de euro. "Din analiza informaţiilor transmise de instituţiile menţionate a rezultat că domnul Robert Negoiţă nu este clientul societăţii Credit Europe Leasing IFN S.A. (fosta S.C.Finans Internaţional Leasing SA), neavând calitate de utilizator în niciun contract de leasing, acesta având doar calitatea de garant ipotecar în cadrul unor contracte de leasing încheiate de SC Credit Europe Leasing IFN SA cu o persoană juridică", arată comunicatul.
În plus, deşi a menţionat în declaraţia de avere că ar fi beneficiat de un împrumut de 958.300 de euro acordat de Raiffeisen Leasing IFN SA, în realitate nu figurează în evidenţele instituţiei de mai sus ca utilizator, ci doar ca garantor în contracte de leasing financiar încheiate cu SC Pro Cofort SRL. Din declaraţiile de avere a mai reieşit că ar fi contractat în perioada 2004-2008 un împrumut de 2,28 milioane de euro de la Aalpha Leasing Romania IFN SA, "informaţii care s-au dovedit a fi neconforme cu realitatea deoarece, potrivit societăţii de leasing menţionate, persoana verificată nu este clientul acesteia în calitate de persoană fizică ţi nici nu au fost încheiate contracte de leasing cu Robert Negoiţă.
Deputatul PSD ar fi contractat în 2007 un împrumut de 258.000 de euro, scadent în anul 2010, de la BRD Sogelease. Din informaţiile transmise a rezultat însă că între BRD Sogelease ţi domnul Negoiţă, persoană fizică, nu a fost încheiat niciun contract de leasing. În prezent se află în derulare un contract de leasing financiar între BRD Sogelease S.C. Pro Hotels SRL, având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra a două vehicule Mercedes Benz. "În vederea asigurării obligaţiilor prevăzute în contractul de leasing de către utilizator, la data de 16 aprilie 2007 a fost încheiat un contract de fidejusiune între BRD Sogelease IFN SA, în calitate de creditor garant, ţi domnul Robert Negoiţă, în calitate de fidejusor", potrivit ANI.
Acesta ar mai fi menţionat în declaraţiile de avere un contract de 4,7 milioane de euro, încheiat în anul 2007 cu MKB Romexterra Bank, dar în realitate Negoiţă nu figurează în evidenţele instituţiei de mai sus ca utilizator, ci doar ca garantor în contracte de leasing financiar încheiate cu SC Pro Confort SRL.
"Cu privire la calităţile deţinute de Robert Negoiţă în cadrul contractelor de leasing, respectiv garant ţi fidejusor, menţionăm ca acestea reprezintă doar o garanţie în a achita obligaţiile debitorului direct, atunci când debitorul se află în imposibilitatea de a o executa, fără a beneficia în nume personal de valoarea împrumutată. În niciunul din contractele descrise mai sus, nu deţine calitatea de debitor", se arată în comunicatul ANI.
ANI s-a sesizat din oficiu în urma unor aticole apărute în presă, potrivit cărora Negoiţă ar fi acumulat împreună cu familia o avere ce depăţeţte veniturile realizate, majorând în anul 2009 capitalul societăţii comerciale "Domus Stil Construct" cu aproximativ 66 de milioane de lei.
Instituţia precizează că Negoiţă a fost înştiinţat despre declanşarea procedurii de verificare a declaraţiilor de avere ţi de interese, iar avocaţii deputatului au luat cunoţtinţă de actele ţi lucrările din dosar în 11 şi 23 februarie 2010.
ANI îl acuză pe deputatul PSD Robert Negoiţă că a dosit 53 de milioane de euro
PUBLICAT
Vineri, 16 Aprilie 2010 11:21
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 17 Aprilie 2010 07:09
SURSA
REALITATEA.NET
ANI a sesizat Parchetul ÎCCJ în cazul deputatului PSD Robert Negoiţă pentru fals în declaraţii, după ce s-a costatat, printre altele, că acesta nu a menţionat în declaraţia de avere din iunie 2009 peste 50 de milioane de euro, reprezentând veniturile obţinute din transferul unor imobile.
Citeşte totul despre:
ANI, Curtea Constituţionala, fals în declaraţii, legea ANI neconstituţională, PSD, Robert Negoiţă








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M