Proiectul Legii privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate a mai suferit, miercuri, o modificare. Pentru că senatorii Coaliţiei nu s-au putut mobiliza, Opoziţia a reuşit să elimine din textul legii posibilitatea inspectorilor de integritate de a folosi expertize.
Şi asta deşi la Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso i-a adresat lui Traian Băsescu rugămintea ca Legea ANI să fie adoptată de Parlament în forma propusă de Ministerul Justiţiei.
"Domnul preşedinte Băsescu m-a informat despre progresele înregistrate în adoptarea legii de înfiinţare a Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Sper ca aceasta să poată fi pusă pe picioare, pentru că este foarte important să aveţi această instituţie. Ni s-a spus că acest lucru avansează pe calea cea bună", a declarat Barroso.
ANI a mai pierdut un drept în Senat








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M