Foto: abc.net.au
"În mai multe articole din luna iulie 2006 am scris greşit că în timpul finalei Campionatului Mondial, fundaşul italian Marco Materazzi a folosit replici rasiste la adresa lui Zinedine Zidane, despre care ar fi spus că este fiul unei teroriste, afirmaţie care l-a provocat pe Zidane să-l lovească în piept pe jucătorul italian", se arată în scuzele adresate de tabloidul The Sun jucătorului de la Inter Milano.

Publicaţia mai scrie că a greşit când a scris de Materazzi că este un "mincinos ipocrit" şi că are tot dreptul să fie supărat de acuzaţiile care i s-au adus. "Ne retragem aceste afirmaţii şi recunoaştem că domnul Materazzi nu a spus nimic care a avut caracter rasist. Îi cerem scuze pentru nemulţumirea produsă şi acceptăm că trebuie să-i plătim daune", mai explică tabloidul englez.

Materazzi a câştigat luna trecută procesul cu un alt ziar englez, care şi-a cerut scuze şi i-a plătit italianului daune materiale pentru acuzaţiile pe care i le-a adus referitoare la limbajul său la adresa lui Zinedine Zidane.