Partida dintre Watford şi Reading, din etapa a 7-a din Championship (liga secundă) a intrat în istoria fotbalului englez.
În minutul 13 al partidei tuşierul Nigel Bannister a gafat incredibil. După un corner, Bannister a semnalizat un gol pentru oaspeţii de la Reading, deşi balonul a trecut mult pe lângă poartă.
Semnalizarea corectă ar fi fost aut de poartă, lucru de care au fost convinşi şi jucătorii celor două echipe, însă tuşierul, a cărui vizibilitatea era poate mascată de aglomeraţia din careu, a ales să semnalizeze o reuşită a oaspeţilor, în ciuda faptului că niciunul dintre fotbalişti nu se comporta ca după un gol. Oaspeţii se retrăgeau în apărare, iar portarul celor de la Watford se pregătea să repună balonul din colţul careului de 6 metri, convins fiind că arbitrul a fluierat aut de poartă.
Bannister a ridicat însă fanionul şi i-a comunicat apoi centralului că s-a înscris, spre stupefacţia celor 22 de jucători de pe teren. Mai mult, tuşierul a transmis că "reuşita" a fost de fapt un auto-gol al lui John Eustace, unul dintre fundaşii lui Watford. "Golul" a fost validat în cele din urmă de Stuart Attwell, centralul care a devenit luna trecută, la 25 de ani, cel mai tânăr arbitru din prima ligă engleză.
Partida s-a încheiat până la urmă la egalitate, scor 2-2, iar gazdele au pierdut astfel două puncte importante, din cauza validării golului "fantomă", cum a fost denumit apoi de presa din Anglia.
Şeful Ligii din Anglia a explicat într-o declaraţie că partida nu se mai poate rejuca, din cauză că deciziile arbitrului în cazul validării sau nu a golurilor sunt finale.
Varianta rejucării a apărut luni, după ce antrenorul celor de la Reading, Steve Coppell, a admis că golul nu a existat şi că nu s-ar opune unei rejucări.
Mulţi oficiali sau jucători din fotbalul englez au afirmat după partida de sâmbătă că decizia luată de arbitrii întâlnirii Watford-Reading a fost una dintre cele mai proaste din istoria fotbalului din Insulă.
Sursa video: youtube













