Angajatorii din Timiş, sfătuiţi să angajeze şomeri
Vor să combată efectele crizei economice. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş s-au întâlnit cu angajatorii timişeni, cărora le-au propus câteva măsuri pentru ieşirea din recesiunea financiară. Nu toate variantele au fost însă pe placut oamenilor de afaceri, care susţin că soluţiile vin cam târziu.
Angajatorii sunt sfătuiţi să angajeze şomeri. Conform unei Ordonanţe de Guvern, patronii care angajează disponibilizaţi sunt scutiţi de la plata asigurărilor sociale timp de 6 luni. Ordonanţa a intrat în vigoare la 1 martie şi vine atât în sprijinul angajatorilor, cât şi în cel al şomerului. Patronii susţin însă că măsura ar fi trebuit luată mult mai devreme.
"Poate fi considerată o măsură anti-criză, dar e luată un pic mai târziu, pentru că din moment ce ai concediat o parte importantă din personal, e destul de greu ca să îl aduci înapoi, mai ales cu aceste măsuri", declara Ana Bodea, angajator.
Reprezentanţii AJOFM Timiş susţin că prin măsurile Guvernului mii de şomeri îşi vor putea găsi un loc de muncă, iar rata şomajului va scădea. De la începutul anului şi până acum, în Timiş, aproape 2.500 de disponibilizaţi şi-au găsit un alt loc de muncă.
"Se estimează că prin această măsură se vor angaja 50.000 de şomeri alături de prima ordonanţă de şomaj tehnic, care dă siguranţa locului de muncă şi s-ar cifra la 100.000 de şomeri în anul 2010", spune Cornel Chis, directorul adjunct AJOFM Timiş.
În judeţul Timiş, numărul şomerilor a trecut de 15.000, iar rata şomajului a ajuns la 4,6%. Cei mai mulţi disponibiliţaţi sunt femei, adică aproximativ 8.000.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 
















Feedback

