Angajaţii din primăria Bulzeşti nu şi-au primit salariile de patru luni
Angajaţii primăriei hunedorene Bulzeşti nu şi-au mai primit salariile de patru luni. Cei 200.000 de lei primiţi pentru acest an de la consiliul judeţean nu au ajuns decât până în luna iulie. Tot din vară, bursele sociale ale copiilor nu au mai putut fi plătite.
Salariile celor 12 angajaţi ai primăriei se ridică la 26.000 de lei
lunar. Oamenii nu au mai văzut însă niciun leu din luna iulie. Mai
mult, jumătate dintre angajaţi fac naveta şi sunt obligaţi să plătească
din buzunar drumul spre serviciu.
''Mă rog de unu şi de altul să primesc bani de pâine, am colegi care au copii la şcoală, plătesc 240 de lei abonamentul, şi se descurcă mai greu. Domnii de la consiliul judeţean refuză sistematic să ne repartizeze fonduri pentru salarii'', a precizat Paul Victor, referent primăria Bulzeşti.
Primarul comunei Bulzeşti spune că banii pe care consiliul judeţean i-a alocat pentru anul 2008 au fost insuficienţi.
''S-a ajuns la această situaţie datorită faptului că din bugetul repartizat pe 2008 s-au plătit luna decembrie din 2007, al 13-lea salariu , plus alegerile locale din vara lui 2008'', a declarat Dumitru Stănilă, primar Bulzeşti.
Conducerea consiliului judeţean Hunedoara spune că încearcă să găsească soluţii pentru a-i ajuta pe salariaţi.
''Din păcate acum nu avem posibilitatea de a face o rectificare
bugetară, luna aceasta, octombrie, nu se poate, dar în noiembrie
trebuie să găsim o soluţie'', a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram.
Comuna Bulzeşti este declarată zonă defavorizată, astfel că valoarea impozitelor este redusă la jumătate.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Elena Udrea apare într-un clip care...
Gropi adânci pe drumurile din România
Țurțuri uriași pe clădiri din Brăila
Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...








Feedback

