Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Angajaţii de la metrou ar putea intra în grevă pe 31 mai

Metroul ar putea intra în grevă pe 31 mai, între orele 04.00-16.00, în semn de solidaritate cu angajaţii de la stat, a declarat, vineri, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Florian Crişu.

 Metroul ar putea intra în grevă pe 31 mai
Metroul ar putea intra în grevă pe 31 mai / FOTO: gruprc.ro

"Am dat drumul la tabel, pentru a strânge semnături de la sindicalişti. Miercuri vom avea centralizatorul, dar cel mai sigur va fi o grevă de solidaritate pe 31 mai. Conform legii, suntem obligaţi să asigurăm o treime din transport. Prin urmare, în 31 mai nu vom putea opri în totalitate transportul de la metrou, fiind nevoiţi să operăm de la ora 16.00, în condiţii normale", a declarat Florian Crişu.

De asemenea, Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a anunţat vineri că, odată cu bugetarii şi cu transportul feroviar, şi activitatea în autogări va fi oprită, iar toate microbuzele ce efectuează curse judeţene şi interjudeţene nu vor opera pe trasee. FORT a precizat că această măsură vine să sprijine lupta împotriva "antimăsurilor pregătite de guvern".

Liderii confederaţiilor sindicale au anunţat joi, după negocierile purtate la Ministerul Finanţelor, că sunt decişi să intre în grevă generală pe 31 mai, zi în care trenurile vor fi oprite în staţii, şi că vor declanşa greve şi în alte sectoare economice, inclusiv în mediul privat.

"Trenurile vor fi oprite în staţii pe 31 mai, ziua în care este anunţată greva generală în sectorul bugetar, întrucât salariaţii de la Căile Ferate nu mai pot accepta tăierea salariilor cu 25% şi disponibilizări, după ce au fost daţi afară mii de salariaţi de la CFR", a declarat preşedintele Confederaţiei Meridian, Ion Popescu, la sfârşitul negocierilor purtate la Ministerul Finanţelor cu premierul Emil Boc şi ministrul Muncii Mihai Şeitan.

Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a anunţat că reprezentanţii sindicatelor vor face lobby în Parlament pentru a bloca adoptarea pachetului de măsuri pe care Guvernul Boc urmează să-şi asume răspunderea.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro