În urma discuţiilor dintre patronat şi sindicalişti s-a decis ca prefectul de Vâlcea să trimită premierului Emil Boc un memoriu semnat de toţi parlamentarii de Vâlcea, dar şi de sindicate, prin care să i se aducă la cunoştinţă toate problemele combinatului.
Managerul societăţii, Constantin Roibu, prezent şi el la întâlnirea de marţi a precizat că este nevoie de implicarea AVAS principalul acţionar al societăţii, pentru ca Arpechim Piteşti să intre în proprietatea combinatului Oltchim, pentru a-i salva de la faliment.
În prezent, combinatul lucrează la 60% din capacitate, iar 550 de oameni ar putea fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului.
"În condiţiile în care nu preiei Petrochimia de la Piteşti, nu mai poţi să asiguri nici salariile şi nici să mai asiguri locul de muncă pentru cei 3.800 de salariaţi", a spus liderul de sindicat, Mihai Diculoiu. "Cu siguranţă vom ieşi în stradă, considerăm că este singura modalitate de a sensibiliza atât Guvernul cât şi puterea locală", a conchis acesta.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M