Alertă la sediul Băncii Mondiale din Washington, unde personalul de securitate al instituţiei continuă să investigheze o ameninţare cu bombă primită prin telefon, joi seara. Banca le-a cerut angajaţilor săi de la Washington să nu vină astăzi la lucru.

Instituţia financiară se află în apropierea Casei Albe şi are circa 8.000 de angajaţi, în şapte clădiri pe care le ocupă în centrul Washingtonului. Toate imobilele sunt închise astăzi şi cercetate de poliţie.

Şi Fondul Monetar Internaţional, instituţie apropiată de Banca Mondială, funcţionează astăzi în formulă redusă, majoritatea angajaţiilor fiind rugaţi să rămână acasă. În august 2004, securitatea a fost sporită în jurul celor două instituţii, după ce serviciile americane au anunţat că sunt posibile atacuri la Bursa de la New York, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.