Afacerea call-center se mută în Est. Companiile multinaţionale care şi-au deschis birouri de relaţii cu clienţii prin telefon sau internet în România se pregătesc să-şi mute birourile în estul Europei în următorii cinci ani. Ei îşi motivează decizia prin faptul că preţurile din ţara noastră se vor alinia la cele din Uniunea Europeană după aderare, iar forţa de muncă şi tehnologia oferite în România se vor scumpi.

Zeci de companii multinaţionale şi-au deschis în România birouri call center datorită costurile reduse cu personalul calificat şi infrastructurii de telecomunicaţii ieftine. Afacerea nu va mai fi la fel de profitabilă, când costurile vor creşte şi la noi în ţară după aderarea la Uniunea Europeană.

"Este un business care aduce circa 5 - 25 de mii de euro per angajat. Lucrurile se vor schimba. Cifra de afaceri va scădea per angajat datorită costurilor", a declarat Cosmin Mareş, PR companie IT&C.

Multinaţionalele îşi vor muta birourile către zonele mai ieftine, precum estul Europei. Totuşi, afacerea nu va dispărea niciodată din România.

Vasile Voicu, reprezentantul unei companii de telefonie fixă este de părere că: "Avem nevoie de aceste servicii pentru a îmbunătăţi relaţia cu clienţii lucru pe care l-am reuşit, percepţia clientului asupra companiei noastre fiind acum mult mai bine. În call-centerul nostru, un agent primeşte în jur de 90 de apeluri pe oră. Rata de răspuns este de 98 la sută, timpul de răspuns fiind mai mic de 10 secunde".

Nu de puţine ori, însă, clientul aşteaptă mai mult de 5 minute la telefon până i se răspunde, iar de multe ori întrebările acestuia rămână fără răspuns. Lipsa de eficienţă ar putea fi explicată prin criza de personal calificat din domeniu.