Andy Murray este noul nr. 2 în tenis

Andy Murray este noul nr. 2 în tenis
Tenismenul britanic Andy Murray şi-a asigurat, prin calificarea în finala turneului de la Montreal, urcarea pe locul 2 în clasamentul mondial, devansându-l pe spaniolul Rafael Nadal, care în ultimele 6 săptămâni a pierdut primele două poziţii în ierarhia ATP.
După ce Nadal şi Federer au fost eliminaţi în sferturile de finală ale Rogers Cup, Murray avea nevoie de calificarea în finală pentru a-şi asigura locul 2. Astfel, britanicul l-a învins, sâmbătă seara, pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, scor 6-4, 7-6, şi va deveni primul jucător care ocupă una dintre primele două poziţii, în afară de Nadal şi Federer, după 18 iulie 2005.
Prin calificarea în finala de duminică, Murray a acumulat 8.850 de puncte, iar Nadal va rămâne cu 8.665, întrucât nu a reuşit să îşi apere titlul câştigat în sezonul trecut la Montreal.
"E minunat! E cel mai mare pas în clasament pe care l-am făcut atât de repede. Am jucat constant bine în acest an şi, chiar dacă nu am câştigat un Grand Slam, cred că am făcut destule să merit să fiu numărul 2 mondial şi să am speranţe că într-o zi voi deveni lider", a spus Murray.
În finala care va avea loc duminică, Murray îl va întâlni pe argentinianul Juan Martin del Potro, care a dispus în semifinale de americanul Andy Roddick, scor 4-6, 6-2, 7-5.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














