Apărut, potrivit scriitorului, "în urma unei iniţiative prieteneşti" a lui Gabriel Liiceanu, acest
"mic compendiu de înţelepciune cotidiană" reuneşte în cele 280 de pagini ale sale o serie de articole publicate de Andrei Pleşu în "Dilema Veche" şi "Adevărul".
"Sunt încercări de a ieşi din vârtejul 'actualităţii' sau de a lua temele 'actuale' drept puncte de plecare către orizonturi aflate dincolo de tranzitoriu şi conjunctural. E vorba, în fond, de câteva gânduri rapide asupra unor subiecte esenţiale, la care, în 'clipa cea repede' a vieţii zilnice nu mai apucăm să reflectăm", mărturiseşte Pleşu în Notă asupra ediţiei.
"Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare încă să ia in serios agitaţia noastră propagandistică, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate (încă) trăi frumos", mai scrie Andrei Pleşu.
În carte sunt însă tratate probleme de actualitate, în ciuda tonului şăgalnic: "În România nu se munceşte destul". Toţi românii par să fie de acord cu această judecată aspră şi numai în parte îndreptăţită. Românii ştiu să fie şi căpşunari harnici, dacă pot anticipa un câştig tentant. Nu au, e drept, cultul protestant al datoriei şi al efortului mântuitor, nici demagogia marxistă a muncii înţelese ca emblemă a umanităţii. Dar nici nu dormitează mediteraneean, la umbră. Şi, chiar dacă nu muncesc în sens tradiţional, sunt activi: "se descurcă", fac aranjamente, "se află-n treabă", "au de alergat", adaugă Pleşu în capitolul "Munca. Daune colaterale".
Scriitorul este de părere că întrebarea cu privire la sensul vieţii “are de câştigat de pe urma întârzierii răspunsului”. Prin urmare, este preferabil “să trăieşti îndelung, sub febrilitatea întrebării, decât sub geometria plată a unui răspuns pripit“.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M