Mă bucur că PSD a pierdut alegerile. Era momentul să se producă o schimbare radicală de stategie politică şi de stil. Admit, pe de altă parte, că bunul echilibru al democraţiei nu se poate dispensa de existenţa unui solid partid de stînga, coerent şi funcţional.
Mă tem însă că, în inevitabilele dezbateri interne care vor încerca să înţeleagă raţiunile înfrîngerii şi să adopte măsuri rectificatoare, nu se va vorbi deschis şi eficient. Se vor ciocni la fiecare pas orgolii, interese şi obtuzităţi, de natură să rateze diagnosticul şi să amîne (sau să greşească) tratamentul. De aceea, ca un observator neangajat, exterior vînzolelilor de partid, îmi îngădui să fac cîteva sugestii „elitei“ PSD. Poate vor fi socotite utile.
1. Renunţaţi la principiul „unităţii de monolit” a partidului. Coeziunea internă nu trebuie să se bazeze pe idolatria şefilor şi pe complicitatea de gaşcă a membrilor de partid. Încercaţi să aveţi personalitate şi curaj, dincolo de obedienţa soldăţească şi de patosul triumfalist. Cultivaţi, măcar din cînd în cînd, îndoiala, introspecţia sinceră şi – vorba strămoşilor dvs. politici – „autocritica”.
2. Încercaţi să nu mai promovaţi în forurile de conducere ale partidului personaje incerte, alese „la mica înţelegere”, pe principiul „aranjamentelor” lucrative.
