"Mă refer la cei care au un viciu mai „fin", mai sofisticat, mai pervers: pofta irepresibilă de a apărea la televizor: des, cât mai des, tot timpul. Pofta de a fi „pe sticlă". Tot un fel de ebrietate, dar cuplată cu vanităţi abisale, narcisisme, egolatrii cronice, dacă nu cu interese obscure. Pe împătimiţii acestui rău obicei îi văd seară de seară pe câteva posturi de televiziune, uneori trecând graţios de la o emisiune la alta, de la un moderator la altul. Sunt de neoprit, inepuizabili, inevitabili. Un fel de club monden, care se menţine cu încăpăţânare la rampă, prin complicitatea jurnaliştilor-gazdă", scrie Andrei Pleşu, în editorialul său din Adevărul.
Intelectualul povesteşte şi despre apariţiile sale la televizor, dar şi despre a celor obişnuiţi: "Observ că pofta de sticlă confiscă, uneori, şi suflete mai simple. O doamnă învăţătoare care, în octombrie anul trecut, înduioşa naţiunea cu o severă grevă a foamei, apare brusc, în diverse emisiuni, ca expert în bombăneli de conjunctură. Saltul de la martiraj la vedetismul derizoriu al micului ecran s-a făcut cât ai zice peşte. Pofta de sticlă nu iartă. Merită 70 de zile de nemâncare..."
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M