Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Andrei Marga despre Băsescu: "Incult şi fără caracter"

"Sub Băsescu, s-a ajuns ca plagiatorii să dea sfaturi de acurateţe, iar cei corupţi lecţii de morală", spune fostul ministru al Educaţiei.

Andrei Marga / FOTO: gruprc.ro
Andrei Marga / FOTO: gruprc.ro

Trecerea legii educaţiei prin asumarea răspunderii în Parlament este dur criticată de fostul ministru Andrei Marga. „Pentru a impune fără dezbatere (publică şi parlamentară) o lege eronată, care va avea efecte dăunătoare pentru România, Traian Băsescu atacă reforma 1997-1998. Fiind evident incapabil să rezolve probleme ale prezentului (vezi starea deplorabilă a flotei româneşti, starea căilor ferate, starea Bucureştiului, situaţia bugetului, a justiţiei, a sănătăţii, a veniturilor oamenilor etc. după intervenţiile sale), Băsescu se agaţă de reforma educaţiei din 1995-2000. O face la fel de prost informat, cu aceeaşi incultură şi lipsit de caracter ca şi în alte intervenţii.

El este neinformat (sau minte), căci reforma 1995-2000 este cea care a permis închiderea capitolului de negocieri („Educaţie şi formare profesională”) în relaţie cu Uniunea Europeană, deja în mai 2000. În al doilea rând, el nu citeşte, căci dacă ar citi ar observa că în legea 2010, pe care o exaltă, sunt foarte multe măsuri din 1997-1998, (curriculum la dispoziţia şcolii, descentralizare, transport şcolar etc.), pe care le plagiază şi le integrează într-o viziune anacronică, ce politizează învăţământul. În al treilea rând, chiar sub mandatele lui Băsescu s-au luat (vezi curricula şcolară, masteratul, doctoratul etc.) cele mai greşite măsuri în învăţământ din istoria post-decembristă. Nu insist acum asupra faptului că în legea lui Băsescu se pot indica cel puţin treizeci de locuri care denotă înapoierea şi care vor pune într-o lumină proastă nivelul cultural al românilor. Mă consolez însă cu ceea ce spunea Schiller: „Unde-i prostie, nici Dumnezeu nu reuşeşte”, scrie clon.ro.

Băsescu este incult şi aduc deocamdată argumentele următoare. În primul rând, reforma 1995-2000, ce a fost asistată de Banca Mondială, OECD, Comisia Europeană şi de alte instituţii internaţionale, a fost aidoma reformelor din ţările care făceau tranziţia (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia etc.), ţări în care acea reformă a reuşit. În iunie 2000, după încheierea cu succes a negocierilor amintite de la Bruxelles, s-a realizat, la Bucureşti, pactul pe educaţie între partidele parlamentare de la acea dată, în vederea continuării tocmai a programului reformei 1995-2000, iar Primul Ministru Isărescu a notificat oficial Comisia Europeană asupra acestui angajament. Partidul lui Băsescu era implicat în acest pact. Reforma din acea perioadă a fost analizată şi evaluată internaţional (Comisia Europeană, Banca Mondială, OECD, instituţii din Germania, Franţa etc.), fiind ultima reformă din România care a mai primit evaluări pozitive. Evident că acea reformă trebuia continuată (în definitiv, Spiru Haret a realizat reforma în zece ani, în trei mandate). Numai că sub Băsescu, s-a ajuns ca plagiatorii să dea sfaturi de acurateţe, iar cei corupţi lecţii de morală.

Băsescu este fără caracter. El a fost membru în două guverne, din cele trei din care am făcut parte, şi a susţinut la acea dată reforma învăţământului pusă în aplicare începând cu 1997. Este adevărat că nu am putut rezolva problema costurilor meditaţiilor fiicelor sale. În mandatul meu, s-a înfiinţat o singură universitate de stat, la insistenţele, de fapt, ale lui Băsescu şi ale partidului său. În plus, în 2004, Băsescu m-a solicitat să asum continuarea acelei reforme în cadrul campaniei sale electorale, dar, subsemnatul fiind atunci numit profesor la Universitatea din Viena, n-am avut timp suficient”, se arată într-un document semnat de Andrei Marga.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro