Andrei Țăranu, despre cea mai mare greșeală a PNL:Mizează pe votul negativ pentru a ajunge la putere

Profesorul de științe politice, Andrei Țăranu, a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că uriașul dezavantaj al Partidului Național Liberal este că mizează, în continuare, pe votul negativ pentru a ajunge la putere și că nu vine cu nicio inițiativă legislativă prin care să se diferențieze puternic de celelalte partide. În acest sens, Andrei Țăranu a punctat faptul că "a merge la nesfârșit cu 'Ponta minte cum respiră' pur și simplu obosește orice cetățean". La rândul său, profesorul de științe politice, Alexandru Radu a subliniat faptul că asocierea PNL pe acest consens cu PSD "le mănâncă poziția de partid de opoziție". În aceeași măsură, redactorul-șef al revistei Historia, Ion M. Ioniță, a evidențiat ce are de pierdut PNL în urma prelungirii procesului de fuziune cu vechiul PDL.