"Am avut o discuţie telefonică, în cursul zilei de ieri, cu primarul Sorin Oprescu şi mi-a spus că, în cazul în care voi câştiga preşedinţia PSD, se va întoarce în partid", a declarat Andrei Alexandru, pntru MEDIAFAX.
Potrivit pesedistului, Sorin Oprescu nu va reveni, însă, în PSD dacă Mircea Geoană va câştiga şefia partidului.
Senatorul social-democrat Miron Mitrea şi-a anunţat, recent, candidatura la şefia partidului şi a spus că ar dori ca Oprescu să facă parte din echipa sa. Tot recent, Oprescu a anunţat că nu se întoarce în PSD.
"Cred cu tărie că este nevoie de o strategie puternică de refacere a unui partid care odată a reprezentat o stângă puternică. Cred cu tărie că acest partid poate să aibă un viitor şi sunt convins că voi colabora la fel de bine ca şi cu ceilalţi reprezentanţi ai celorlalte partide politice. Sper ca în PSD să fie făcută o reformă reală", a spus, atunci, Sorin Oprescu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M